Cu cine s-a iubit în trecut Mihai Bendeac. Este o celebră cântăreaţă din România: „Pur şi simplu am pierdut-o”

Publicat: 04 iun. 2021, 13:59 Autor: Hermina Hagianu Vedete

Mihai Bendeac este fără doar şi poate unul dintre cei mai doriţi burlaci din showbiz! Deşi de-a lungul timpului a reuşit să facă multe cuceriri, până acum niciuna dintre domnişoare nu putut să îl cuminţească. Actorul a ajuns de foarte multe ori în atenţia presei datorită relaţiilor sale, iar divele celebre care au trecut prin dormitorul său nu sunt tocmai puţine la număr.

Puţini sunt cei care îşi aduc aminte de relaţia pe care juratul de la iUmor a avut-o cu nimeni alta decât Sore! Cei doi au trăit o relaţie de dragoste scurtă ce-i drept, însă foarte intensă şi plină de peripeţii.

La fel ca şi relaţia şi despărţirea celor doi a fost extrem de discutată, însă cu toate acestea Sore îşi aminteşte cu drag şi amuzament de acele momente. De asemenea, Mihai Bendeac vorbeşte frumos despre acea perioadă, ba chiar a recunoscut în cadrul unui interviu mai vechi cât de mult l-a afectat despărțirea.

„E cumplit să te desparţi de cineva atâta timp cât încă mai ai sentimente pentru persoana respectivă (…) Eu mi-am pierdut încrederea în femei. Nu ştiu cum. Nu ştiu când. Pur şi simplu am pierdut-o”, a spus Mihai pe blogul personal.

Cine este, de fapt, marea iubire a lui Mihai Bendeac

Înainte de relaţia cu Roxana Vrancea, Mihai Bendeac și-a găsit marea dragoste, dar din păcate totul s-a destrămat, deși s-au logodit.

Singura femeie care l-a „suportat” pe Mihai a fost Andreea Vasile, actrița devenită cunoscută din realityshow-ul „Big Brother”. Andreea Vasile a avut o relație serioasă cu celebrul actor, dar din păcate cei doi au decis să o ia pe drumuri separate.

Andreea are acum o viață fericită alături de partenerul ei, dar şi de minunea de copil care a apărut în viaţa lor.

„Nu m-am hotărât să devin mamă, cred că e o chestiune care se naște natural, atunci când întâlnești un om pe care-l iubești și alături de care îți dorești să-ți petreci tot restul vieții. Cel puțin la mine lucrurile s-au întâmplat așa. În momentul în care am întâlnit omul alături de care mă vedeam îmbătrânind și pe care îl idolatrizam, pentru că mi se pare și în continuare că e cel mai bun, mișto, fain, deștept om de pe planetă, atunci a fost prima dată când m-am gândit că mi-aș dori un copil, iar asta s-a întâmplat. Alexandru Mihai are un an și aproape o lună”a povestit Andreea Vasile.

 

Sursă foto: Arhivă Ciao

 

Publicat: 04 iun. 2021, 13:59 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă
×